2

În 2020, nimeni nu ar fi bănuit că urmau valurile de crize care au zguduit Europa și lumea: pandemia și energia. Statisticile arătau atunci că toate țările importatoare de gaz natural lichefiat (GNL) din Europa au înregistrat o scădere a importurilor comparativ cu 2019, cu excepția Turciei, Poloniei, Suediei (la scară mică) și Greciei.

Cu alte cuvinte, atenția era concentrată pe alte direcții și puțini „puneau deoparte”. Apoi a urmat combinația de factori scăderea continuă și rapidă a producției interne europene și o creștere de 3% de la an la an a cererii de gaze, peste care s-au suprapus crizele amintite, care au complicat enorm toată ecuația. Care este situația?

GNL – sursa cu cea mai rapidă creștere din Europa

Până în 2025, Europa va reprezenta aproape 15% din cererea globală de GNL. Dacă, pe de o parte, rolul GNL în Europa pe termen mai lung (până în 2040) va fi influențat de pasul tranziției energetice atât pe continent, cât și la nivel mondial, Shell, de pildă, anticipează o… scădere cu 1% a cererii europene de gaze în 2040 față de nivelurile actuale, iar Asociația Internațională a Energiei și-a redus constant perspectivele privind cererea europeană de gaze. Potrivit natlawreview.com, Raportul intitulat „LNG in Europe 2020: Current Trends, The European LNG Landscape and Country Focus” arată impactul semnificativ pe care l-a avut pandemia de COVID-19 asupra sectorului GNL din Europa (și din întreaga lume). În primele luni ale pandemiei, Europa a importat mai mult GNL decât în mod normal, deoarece a absorbit mărfuri care au fost deturnate de pe piețele asiatice în perioada de blocare, dar până în iunie 2020, importurile europene au încetinit semnificativ – prețurile gazelor europene au atins minime record și GNL în Europa s-a prăbușit. În același timp, cererea asiatică de GNL a început să se redreseze în august 2020, când principalele țări importatoare asiatice – China, Japonia și Coreea de Sud – au ieșit din blocaj. Această cerere reînnoită a declanșat o creștere a prețurilor GNL pentru vânzările în Asia. Așa se face că în ianuarie 2021, prețurile pe aceste piețe au atins un nivel record, de 30 de dolari/MMBtu.

Dar piața GNL din Europa a avut un drum mai lent către redresare. Deși consumul european de gaz a crescut cu peste 5% între 1 octombrie 2020 și 30 aprilie 2021, importurile au scăzut cu aproape 30% în aceeași perioadă. În ianuarie 2021, importurile europene de GNL au scăzut cu aproape 50% de la an la an și la cel mai scăzut nivel din septembrie 2018 și au rămas scăzute și în februarie 2021. În această perioadă, cererea crescută de gaz a Europei a fost satisfăcută de livrările prin conducte, deoarece furnizarea globală de GNL a fost direcționată spre piețele asiatice, cu prețuri mai mari. Europa, cu accesul său la volume uriașe de gaze din conducte, precum și la niveluri mai mari de capacitate de stocare a gazelor decât în alte părți ale lumii, nu s-ar fi gândit ce urma: criza generată de războiul din Ucraina. Și piața GNL se schimbă din nou. Brusc, acest tip de gaz a intrat într-o febrilă actualitate. Doar că, potrivit specialiștilor Nina Howell și Adam Quigley, parteneri ai companiei internaționale Bracewell, în ciuda faptului că prețurile au atins maxime istorice, emisiile de la terminalele europene de regazificare în iulie 2021 au scăzut cu 70% față de nivelurile din… mai 2021, deoarece încărcăturile de GNL continuă să fie direcționate către Asia.

Apoi a venit legea privind clima a Parlamentului European, care impune angajamente obligatorii din punct de vedere juridic celor 27 de state membre UE de a reduce emisiile nete în blocul comunitar cu 55% până în 2030 față de nivelurile din 1990 („Fit for 55”) și de a atinge emisii nete zero de gaze cu efect de seră până în 2050. CE a publicat pachetul legislativ „Fit for 55” la 14 iulie 2021. Ca parte a acestui nou „Acord ecologic european”, UE și-a publicat și Strategia privind metanul, care urmărește să reducă emisiile de metan din UE, atât în sectorul energetic, cât și în agricultură și deșeuri. Ca urmare, operatorii din sectorul energetic – inclusiv din spațiul GNL – se pot aștepta la un control sporit al emisiilor lor de metan în viitor. Doar că gazul a rămas un combustibil acceptat în cursul acestei tranziții – cu toată opoziția unor ONG-uri de mediu din Europa – fiind considerat un combustibil cu rol cheie într-o lume care se decarbonizează.

Gazele naturale (inclusiv GNL regazificat) și GNL au o amprentă de carbon mult mai mică decât combustibilii fosili mai grei. În toată Europa, GNL își dovedește deja potențialul de a înlocui cărbunele și petrolul în generarea de energie și este, de asemenea, văzut ca un „partener natural” al energiei regenerabile. Chiar și așa, dată fiind forța „ofensivei” în rândul societății civile, investitorilor și creditorilor din Europa, care au pus la îndoială faptul că GNL ar fi „suficient de verde” pentru a alimenta tranziția energetică, industria a trecut la demonstrații – a apărut „Green LNG” (produs cu emisii asociate compensate prin certificatele de carbon). Exportatorii americani au fost, de asemenea, dornici să-și sublinieze segmentele ecologice, cu Next Decade, Sempra și Freeport oferind GNL „verde” sau integrând captarea și stocarea carbonului în proiectele lor, în încercarea de a-și diferenția produsele de concurență.

„GNL la scară mică”, în explozie.

Invazia Rusiei în Ucraina și toată cascada de urmări economice care au ajuns să pună Europa în fața unei ierni pe care inclusiv politicienii români o califică drept „complicată” din punct de vedere energetic a găsit GNL descărcat la terminalele de import din Europa regazeificat la terminalul de import și trimis într-o rețea de conducte de gaz naturale, sub formă gazoasă. În paralel există și ceea ce este denumit „GNL la scară mică”, denumire generică pentru cazul în care GNL rămâne în forma sa lichefiată. Mai departe, cantități mai mici sunt reîncărcate pe navele alimentate cu GNL (plafonul de sulf de 0,5% adoptat de Organizația Maritimă Internațională determină un număr tot mai mare de nave să treacă la alimentarea cu GNL drept combustibil), este transportat cu camioane pentru utilizare de către consumatorii industriali care nu sunt conectați la o rețea de gaze naturale, pentru generarea de energie în zone izolate sau ca sursă de alimentare a unei instalații de regazificare care injectează gaz într-o rețea locală ori pentru a înlocui păcura și motorina în vehiculele de mare tonaj. În ce privește transportul GNL pe calea ferată, acesta este încă la început în Europa. Serviciile de încărcare feroviară au început la terminalul Zeebrugge, din Belgia, abia din septembrie 2020.

Dar în ansamblu, piața „GNL la scară mică” din Europa a crescut cu aproximativ 5% pe an în ultimii zece ani și se preconizează că va crește cu încă 17% între 2020 și 2015, determinată de competitivitatea prețurilor în comparație cu petrolul, infrastructura și avantajele de mediu. Încărcarea camioanelor cu GNL are cea mai rapidă creștere dintre segmentele „GNL la scară mică” (numărul de camioane cu GNL din Europa a crescut de la aproximativ 1.500 în 2016 la aproximativ 15.000 în 2020, iar acum există aproximativ 300 de stații de alimentare cu GNL în funcțiune pe tot continentul). Infrastructura de încărcare a camioanelor este în curs de dezvoltare într-o serie de alte terminale din Europa.

Din 2020 încoace, mai precis din momentul în care gazul natural lichefiat era o preocupare secundară, până astăzi, când gazul este adunat cu picătura pentru stocurile de întâmpinare a unei ierni care se anunță mai mult decât dificilă, s-au înregistrat elemente favorizante ale GNL: Polonia și Germania elimină treptat generarea de energie pe bază de cărbune, iar prețurile la cărbune au crescut cu 33%  în doar un an, urmare a politicilor de mediu ale UE, făcând gazul mai competitiv din punct de vedere financiar și extinzând trecerea la generarea de energie pe bază de gaz. Europa a devenit o piață atractivă pentru furnizorii de GNL.

Livrările de GNL în Europa au trebuit întotdeauna să concureze cu furnizarea abundentă de gaze din conducte către continent – în mare parte din Rusia, dar și din Norvegia, Algeria și Azerbaidjan. Până la începutul lui 2022, GNL concura cu proiecte de conducte mari, dar criza energetică generată de război obligă „bătrânul continent” să reevalueze GNL. Unde se află?

SUA au fost cel mai important furnizor de GNL al Europei în primul trimestru al anului 2021. Exporturile globale ale SUA au crescut cu 42% în semestrul I 2021 în comparație cu 2020, conform Administrației de Informații Energetice din SUA (EIA), Europa reprezentând 37% din exporturi în perioada respectivă. Imaginea pe termen mediu și lung pentru exporturile SUA în Europa este mai puțin clară – competiția include Qatarul, care și-a crescut semnificativ capacitatea de producție.  Dar, cum va continua să existe cerere de GNL în Europa și în alte părți ale lumii, exportatorii americani intenționează în mod clar să-i aprovizioneze. Potrivit Reuters, în vara lui 2022, exporturile de GNL din SUA spre Europa au crescut la 68%, față de 35% în 2021.

Terminale GNL „pe repede înainte”

Marea majoritate a terminalelor GNL din Europa sunt instalații de import, singura excepție fiind Norvegia (din afara UE). În 2021 existau 28 de terminale de import de GNL la scară largă în Europa (21 în țări UE – și, prin urmare, fac obiectul reglementărilor UE – trei în Marea Britanie – care a părăsit UE, patru în Turcia – din afara UE. Țările actuale de recepție de GNL din Europa sunt Belgia, Franța, Grecia, Italia, Lituania, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia și Marea Britanie. În mod colectiv, capacitatea lor totală de GNL este suficientă pentru a acoperi aproximativ 40% din cererea de gaze a Europei. Pe lângă aceste terminale de GNL la scară largă, există mici instalații de regazificare a GNL în Finlanda, Gibraltar, Norvegia sau Suedia.

În Europa sunt luate în considerare aproximativ 20 de terminale de import de GNL la scară largă, toate fiind situate în UE, cu excepția terminalelor planificate din Ucraina (Odessa FSRU LNG), Albania (Eagle LNG) și Turcia. Proiectele de import de „GNL la scară mică” sunt, de asemenea, în atenția decidenților pe tot continentul.

Belgia are un terminal de import de GNL – Zeebrugge – care oferă servicii de stocare, regazeificare, bunkerare, răcire, reîncărcare, transbordare, încărcare camioane și încărcare feroviară. 1,9 MTPA FSRU LNG Croația, de pe insula Krk, din nordul Mării Adriatice, a început operațiunile comerciale în ianuarie 2021.

În Cipru, Cynergy, situată în larg în Golful Vasilikos, lângă Limassol, va alimenta o centrală electrică de 868 MW și cererea locală de gaze industriale. Franța are patru terminale de import GNL. Toate oferă servicii de bunkerare și de încărcare a camioanelor (pe lângă serviciile de regazificare).

Finlanda are două terminale de import „GNL la scară mică”, cu servicii de bunkerare și încărcare a camioanelor.

Germania este în situația cea mai complicată, dată fiind dependența sa masivă de gazul prin conducte care a venit până nu demult din Rusia. Pe lângă angajamentul de a elimina treptat energia pe bază de cărbune până în 2038, țara s-a angajat să oprească producția de energie nucleară, iar furnizarea de gaze din zăcământul olandez Groningen urmează să se încheie în acest an. Drept urmare, „motorul economiei europene” este obligat de războiul din Ucraina și de faptul că gazul rusesc… aproape nu mai vine, să construiască… primul terminal de import de GNL. German LNG Terminal GmbH, o asociere între companiile olandeze Gasunie și Vopak și compania germană Oiltanking, continuă cu dezvoltarea unui terminal de regazificare onshore de 8 miliarde m3/an la Brunsbüttel, care cuprinde două rezervoare, un debarcader de mari dimensiuni, un mic debarcader pentru servicii de bunkerare, un stadiu de încărcare a camioanelor și servicii de încărcare pe șină. În iunie 2021, CE a aprobat o exceptare de la accesul reglementat al terților pentru a facilita dezvoltarea terminalului.  Berlinul are în vedere și un al cincilea terminal plutitor de gaz natural lichefiat, creșterea capacității sale de import fiind un avantaj potențial și pentru vecinii fără ieșire la mare ai țării, scrie Euractiv. Navele implicate în acest proces sunt o raritate – mai puțin de 70 există în întreaga lume – pot regazifica gazul lichid după expediere.

Pe lângă cele cinci imaginate acum de guvernul german, investitorii privați speră să staționeze un altul în Lubmin. Primele două vor intra în operațiuni înainte de 2023, celelalte trei fiind programate să înceapă să funcționeze înainte de iarna 2024. „Toți pașii care ne eliberează cât mai repede posibil de importurile rusești sunt mai necesari decât oricând”, a explicat Robert Habeck, vicecancelar și ministru al Economiei și Acțiunii climatice. Fiecare dintre cele cinci terminale mobile de GNL ale guvernului german va putea furniza un minimum de cinci miliarde de metri cubi de gaz pe an, fiind capabile să regazeze și 8 miliarde de metri cubi (prin comparație, importurile Germaniei din Rusia au fost de aproximativ 50 de miliarde de metri cubi pe an). Terminalele plutitoare au atras atenția și Franței, care va instala unul în Portul Le Havre, precum și Italiei, care urmează să cumpere unul și să ia în leasing un altul. La rândul său, Polonia va instala un astfel de terminal în 2026, care va dubla capacitatea terminalului onshore, iar Grecia va finaliza construcția unui terminal plutitor până la sfârșitul anului viitor.

În Gibraltar, primul terminal GNL „la scară mică” a devenit operațional în mai 2019. Grecia are un terminal GNL operațional la Revithoussa. Serviciile de încărcare a camioanelor și bunkerare sunt de așteptat să fie disponibile până în 2024. Gastrade dezvoltă un alt proiect în nord-estul Greciei. Italia are trei terminale de import GNL și… planuri mari. Grupul energetic italian ENI va deveni partenerul Qatar Energy în dezvoltarea celui mai mare proiect global de gaze naturale lichefiate din lume, care va implica investiții ale companiilor internaționale în valoare de 30 miliarde de dolari.

Lituania are un terminal GNL – Independence (Klaipeda) – care a început să funcționeze în 2014. În prezent, este închiriat de Klaipedos Nafta, deținută de stat, până în 2024, când va fi achiziționat, cu sprijinul guvernului lituanian. Și în acest caz, CE a permis o excepție de la normele UE privind ajutorul de stat, pentru a facilita achiziția.

În martie 2021, compania energetică controlată de stat Ignitis Group a anunțat că va începe să furnizeze GNL regazeificat Poloniei din 2022. Țările de Jos au un terminal de import GNL – Gate – în portul Rotterdam. Terminalul oferă servicii de depozitare, regazeificare, bunkerare, răcire, reîncărcare, transbordare și încărcare a camioanelor. Țările de Jos au demonstrat cea mai mare creștere a activităților de încărcare a camioanelor din Europa – 54% față de 2019. Reîncărcarea la scară mică la terminalul Gate a crescut, de asemenea, cu 78,7%. Polonia are un terminal de import de GNL – Swinoujscie – care a primit 332 milioane de euro finanțare UE. Terminalul este în prezent în curs de extindere majoră, care va continua până la sfârșitul anului 2023.

Portugalia are un terminal situat la Sines. Extinderea acestuia este în curs de examinare. Spania deține șase terminale de GNL, care reprezintă aproape o treime din capacitatea europeană de import de GNL, la Bilbao, Murgados, Barcelona, Cartagena, Huelva  și Sagunto. Țara continuă să fie un jucător principal și pe segmentul „GNL la scară mică”. Două proiecte de bunkerare din Barcelona și Algeciras au primit o finanțare de 27 milioane de euro, prin Facilitatea UE pentru conectarea Europei. Suedia are două terminale de import „GNL la scară mică”, cu servicii de bunkerare și încărcare a camioanelor.

Și înalții oficiali români au manifestat interes pentru GNL. Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit în Emiratele Arabe Unite cu şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan şi cu prim-ministrul ţării. Au discutat despre proiectele din domeniile energiei, infrastructurii portuare, agriculturii şi IT, dar şi despre cum se pot diversifica resursele pentru aprovizionarea cu petrol şi gaze a României, arată comunicatul oficial. Și ministrul Energiei, Virgil Popescu,  a fost în Azerbaijan, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Turcia, pentru același scop – surse alternative de aprovizionare cu gaze. Pe de altă parte, potrivit cursdeguvernare.ro, a existat, la un moment dat, ideea construirii unui terminal la Constanța, dar ar fi complicat de implementat acum, pentru că Marea Neagră este o zonă de conflict militar în partea sa de nord și ar mai trebui obținut și acordul Turciei pentru trecerea tancurilor cu gaze lichefiate prin strâmtoarea Bosfor.

Imagine de Isa KARAKUS de la Pixabay

Germania, prima țară din lume cu linie feroviară care funcționează integral cu hidrogen

Previous article

Low Carbon se asociază cu Rezolv Energy pentru a livra în România parcul eolian Vis Viva

Next article

You may also like

2 Comments

  1. […] prin care se stabilesc noile masuri aplicabile participanților la piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 septembrie 2022 – 31 august […]

  2. […] slovac Blatná nad Ostrotom, un proiect pilot de amestecare a hidrogenului în infrastructura de gaze naturale a dat rezultate pozitive, un prim pas în demonstrarea modului în care hidrogenul poate fi […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Cover