0

Cu o valoare incredibilă de catralioane de dolari, resursele Lunii ar putea rezolva criza energetică a pământenilor, ar putea satisface cererea viitoare de smartphone-uri și mașini electrice și ar putea duce oamenii pe Marte și nu numai.

Dar fără nicio modalitate clară de a extrage metalele prețioase, apa și heliul care așteaptă pe satelitul natural al Terrei, aceste bogății rămân inaccesibile. Nu pentru mult timp, însă. Odată cu lansarea rachetei lunare Artemis I, de către NASA, aspirațiile de a se crea o bază umană pe Lună se apropei mult de realitate, scrie Daily Mail. Cu accentul pus pe resursele miniere ale Lunii – bazalt, fier, cuarț, siliciu (care ar putea fi toate folosite pentru ferestre, gresie și panouri solare de pe Pământ), metale prețioase pentru electronice, care ar putea fi folosite în motoarele vehiculelor, pentru a face sticlă sau ceramică, dispozitive electronice și sisteme radar (platină, scandiu sau paladiu), titan de zece ori mai bogat decât cel găsit pe Pământ, apă și heliu – și cu cel puțin șase țări și o serie de firme private care au anunțat până acum public peste 250 de misiuni pe Lună care vor avea loc în următorul deceniu, marea cursă globală pentru „o felie” din această uriașă afacere poate fi considerată începută.

Criza energetică pe care o traversează o bună parte din lume a întors ochi tuturor spre sursele alternative și curate (criza climatică este, la rândul său, în plină derulare), fuziunea nucleară fiind prezentată ca o alternativă potențială la combustibilii fosili și văzută ca „Sfântul Graal” al energiei. Oamenii de știință speră să imite modul în care Soarele creează energie prin transformarea hidrogenului în heliu. Procesul implică un tip mai rar de heliu, cunoscut sub numele de heliu-3. Acesta este extrem de rar pe Pământ, dar în unele părți ale Lunii există concentrații care i-au făcut pe oamenii de știință să „viseze”. Potrivit estimărilor, Luna ar putea furniza heliu de 1,5 catralioane de dolari.

Apa de pe Lună este percepută ca viitorul potențialului civilizației noastre de a explora planete dincolo de a noastră. Asta pentru că este foarte dificil să fie transferată multă apă de pe Pământ în spațiu, din cauza greutății sale, costul unui metru cub plasat pe orbita joasă a Pământului ajungând la un milion de lire sterline. Așadar, a avea acces la apă existentă în spațiu ar fi ceva neprețuit nu doar pentru astronauți, ci și pentru rachete (are oxigenul și hidrogenul necesare pentru a crea combustibil). NASA estimează că ar putea exista 600 milioane tone de pe Lună.

Deoarece molecula de apă este H20 – formată din doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen – are oxigenul lichid și hidrogenul necesar pentru a crea combustibilul pentru rachete.

Deși suprafața lunară este foarte uscată, NASA a confirmat prezența H2O în zonele luminate de Soare ale Lunii, ceea ce indică faptul că apa este distribuită pe scară largă pe suprafața satelitului natural al Terrei. „Cantitatea este aproximativ echivalentă cu o sticlă cu apă într-un metru cub de sol lunar”, susține Casey Honniball, cercetător la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA din Maryland. În ce privește extragerea, o propunere a Jet Propulsion Lab al NASA are în vedere radierea luminii solare de la reflectoare gigantice, situate pe vârfurile munților care sunt expuse la lumina Soarelui aproape constant. Vehiculele robotizate de minerit ar fi trimise în craterele astfel illuminate, pentru a recupera apa ezultată din gheață. „Apa poate fi transformată în vapori prin încălzire termică directă sau cu microunde. Va consuma multă energie, care trebuie să fie furnizată de oglinzi”, detaliază profesorul Alex Ellery, de la Catedra de Cercetare în Robotică Spațială și Tehnologia Spațială de la Universitatea Carleton, din Canada. Apa este atât de valoroasă, încât satelitul Terrei ar putea deveni stația de realimentare a Sistemului Solar. Un studiu recent a calculat că „apa produsă pe Lună are o valoare actuală de 10 milioane de dolari pe tonă, această valoare bazându-se pe costurile curente de alimentare de pe Pământ”.

Cercetarea a estimat că valoarea pentru piață în următorii 30 de ani ar putea fi de aproximativ 206 miliarde de dolari.

În prezent există o creștere uriașă pentru mașini electrice, parcuri eoliene și panouri solare.

Dar toate acestea necesită cantități uriașe de metale rare. Astronauții Apollo care au adus roci lunare în anii 1960 și 1970 au arătat că regolitul lunar conține și unele dintre aceste resurse, deși profesorul Ian Crawford, de la Universitatea din Londra, a recunoscut că ar putea fi greu de extras, dar „benefic pentru mediul Terrei”, știut fiind faptul că extragerea metalelor rare poate provoca niveluri ridicate de contaminare a mediului înconjurător. Dacă s-ar întâmpla așa ceva, probabil că aceasta ar fi o piață de multe trilioane de lire sterline, notează publicația britanică. De asemenea, siliciul este abundent în toate rocile selenare, despre care profesorul Crawford susține că „este de o importanță potențial enormă pentru producția de rețele de celule pentru conversia luminii solare în electricitate”. Se estimează și că aur în valoare de miliarde de dolari ar putea fi extras sub suprafața lunară.

Indirect, și turismul spațial, cu enormul său potențial de cercetare și inovare, ar putea intra în acest cerc care să implice resursele lunare. Companii precum Virgin Galactic, a lui Sir Richard Branson, Blue Origin, a lui Jeff Bezos și SpaceX, a lui Elon Musk, caută să profite de industria turismului spațial, estimată de compania de servicii financiare UBS la 3 miliarde de dolari până în 2030.

Dar cine… deține Luna? SUA au elaborat Acordurile Artemis, un set de principii – neobligatorii din punct de vedere juridic – pentru a guverna activitatea de pe Lună, Marte și nu numai.

NASA afirmă că inițiativa se bazează pe Tratatul pentru spațiul cosmic din 1967 și formează fundamentul efortului agenției spațiale de a demara operațiunile miniere. Tratatul ONU pentru spațiul cosmic, care a clarificat că niciun stat național nu poate revendica Luna, a fost semnat de peste 100 de țări, inclusiv de toate națiunile majore care navighează în spațiu. Cu toate acestea, China și Rusia au condus opoziția față de noile Acorduri Artemis, promovând împreună un proiect alternativ pe Lună, despre care spun că este deschis tuturor celorlalte țări, numit Stația Internațională de Cercetare Lunară. Administratorul NASA, Bill Nelson, susține că China dorește să revendice Luna: „Trebuie să fim foarte îngrijorați că China aterizează pe Lună și afirmă că este a lor și că restul statelor rămân pe dinafară”.

Așadar, situația juridică elaborată de pământeni pentru o entitate cosmică este ambiguă inclusiv pentru orice afacere care urmărește să obțină profit din resursele Lunii. În 2015, SUA au adoptat Commercial Space Launch Competitiveness Act, care a legalizat mineritul spațial, în timp ce alte țări au introdus legi similare. Dar au existat amendamente din partea experților, care au cerut reguli și legi foarte clare, astfel încât să existe mai mult un consens internațional, pe fondul temerilor că Luna se va transforma într-un areal de acțiune al acelorași cele mai bogate entități de pe Terra – state sau multinaționale.

Între timp, companiile investesc în misiuni de explorare, pentru a afla ce se află pe Lună și fezabilitatea extragerii resurselor. Printre cele selectate de NASA se numără Lunar Outpost, ispace Japan, ispace Europe și Masten Space Systems, din California. Firme precum Astrobotic și Moon Express au împărtășit, de asemenea, planuri de a trimite experimente și, eventual, mărfuri pentru „clienții plătitori” pe Lună.

„Copiii se vor naște pe Lună în câteva decenii și vor fi familii întregi care se vor alătura coloniei lunare a Europei până în 2050”, susține profesorul Bernard Foing, ambasadorul proiectului „Moon Village”, condus de Agenția Spațială Europeană. În alocuțiunea rostită la Congresul European de Științe Planetare, de la Riga, Letonia, Foing a explicat modul în care coloniile lunare ale umanității s-ar putea extinde rapid: „Până în 2030 ar putea exista o așezare lunară inițială, de șase până la 10 pionieri – oameni de știință, tehnicieni și ingineri – care ar putea crește la 100 până în 2040. În 2050, am putea avea 1.000 și apoi… bineînțeles că familiile s-ar putea alătura echipajelor acolo”.

Imagine de Lim Yaw Keong de la Pixabay

Hidrogen pe conductele de gaze naturale. Slovacia accelerează investițiile în tranziția verde

Previous article

Japonezii economisesc energie și se apără de caniculă cu… veste cu ventilatoare și evantaie electrice la purtător

Next article

You may also like

Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Cover