Imaginația oamenilor și dorința lor de frumos nu puteau lăsa prea mult timp panourile solare, viitorul energetic al atâtor case, să rămână într-o singură variantă, și aceea sumbră. Așa au fost dezvoltate variante de panouri care pot fi aplicate pe fațadele imobilelor și care capătă nuanțe diverse, fiind la fel de eficiente energetic ca și cele de pe acoperișuri.
Create de o echipă de specialiști de la Universitatea Jiao Tong, din Shanghai, condusă de Tao Ma, Ruzhu Wang, panourile solare colorate vor putea schimba complet fațadele pe care sunt amplasate. Experții, care și-au publicat rezultatele și maniera de execuție în revista ACS Nano, au vrut să dezvolte o modalitate de a da culoare panourilor solare folosind un material structural care să fie ușor și ieftin și care să le mențină capacitatea de a produce energie în mod eficient.
Concret, echipa a pulverizat un strat subțire dintr-un material numit sticlă fotonică pe suprafețele celulelor solare. Sticla este realizată dintr-un strat subțire, dezordonat, de sfere microscopice de sulfură de zinc. Deși cea mai mare parte a luminii poate trece prin sticla fotonică, culorile selective au fost reflectate înapoi pe baza dimensiunilor sferelor. Folosind această abordare, cercetătorii au creat panouri solare care au căpătat nuanțe de albastru, verde și violet.
De asemenea, specialiștii au descoperit că panourile solare fabricate cu acest strat de sticlă fotonică și-au menținut culoarea și performanța în timpul testelor standard de durabilitate și că fabricația ar putea fi extinsă.
Cercetătorii intenționează să exploreze modalități de a face culorile mai saturate, precum și metode pentru a obține o gamă mai largă de nuanțe.
Comments