0

Dintr-un capăt al altuia al lumii se inovează pe direcția tranziției la energia verde, care nu înseamnă doar proiecte guvernamentale și investiții cu sume amețitoare, ci și viața de fiecare zi, cu toate detaliile ei.

Una dintre cele mai recente invenții vine din Coreea de Sud. O echipă de specialiști de la Institutul de Cercetare a Tehnologiei Chimice a realizat un material de acoperire, transparent, care, cu ajutorul luminii solare… și atât, „autorepară” vopseaua unei mașini pe locul unde a fost zgâriată. Dacă până acum a fost foarte dificil să se dezvolte o acoperire incoloră, transparentă și cu un nivel ridicat de durabilitate, „noul material satisface toate aceste nevoi”, dau asigurări creatorii săi, Jin Chul Kim, Dr. Young il Park și Ji-Eun Jeong. „Tehnologia pe care am dezvoltat-o este o platformă cu autovindecare care folosește materiale polimerice comerciale ieftine și coloranți fototermici. Estimăm că materialul va putea fi utilizat pe scară largă nu numai în vopselele auto, ci și în diverse alte aplicații”, punctează Jin Chul Kim, într-un comunicat de presă.

Pentru a examina performanța invenției lor, cercetătorii au acoperit un model la scară de laborator al unei mașini folosind un sistem de acoperire prin pulverizare. Echipa a expus apoi mașina zgâriată la lumina soarelui de amiază timp de o jumătate de oră, iar rezultatele au arătat că zgârieturile au dispărut complet, suprafața materialului de acoperire fiind complet restaurată.

Concret, potrivit studyfinds.org., când materialul absoarbe lumina soarelui, temperatura de suprafață crește pe măsură ce energia luminoasă se transformă în energie termică. Temperaturile mai mari fac posibilă începerea autovindecării, prin disocierea și recombinarea legăturilor chimice din polimerii de suprafață.

Autorii studiului au combinat o rășină de acoperire comercială cu o legătură chimică dinamică (structură de uree), care permite producerea acestui proces. De asemenea, formula materialului a inclus un colorant fototermal transparent, astfel încât legătura chimică să înceapă după expunerea la lumina soarelui. Echipa a folosit, de asemenea, coloranți fototermici organici transparenți, despre care cercetătorii afirmă că prezintă mai multe avantaje, printre care neafectarea culorii produsului, amestecarea cu ușurință cu diferite tipuri de vopsele și, în general, prețul accesibil.

Pe lângă repararea suprafeței mașinii, autorii studiului spun că această nouă acoperire poate deveni un material de protecție pentru vehiculele de transport în masă, dispozitivele electronice precum smartphone-urile și chiar clădiri – în viitor. Iar spre deosebire de revopsirea unui vehicul zgâriat, noul material folosește mai puțini solvenți organici nocivi, invenția fiind probabil neutră din perspectiva emisiilor de carbon.

Imagine de Автошкола ТЕХНИКА de la Pixabay 

Franța cere includerea nuclearului și a banilor publici în ecuația obținerii hidrogenului verde

Previous article

Blocurile termice – intrarea centralelor termice în noua eră energetică

Next article

You may also like

Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in News