0

România și alte 14 state membre UE au solicitat oficial Comisiei Europene, printr-o scrisoare adresată comisarului european pentru Energie Kadri Simson, plafonarea prețului angro la gaze naturale în spațiul comunitar indiferent de sursă. (Profit.ro)

Taxa excepțională propusă de România asupra pieței energiei electrice are un defect major de proiectare: este retroactivă și se aplică tuturor jucătorilor, dintre care mulți sunt acum expuși riscului de faliment, scrie Janez Kopač. Ca atare, încalcă legislația UE și riscă să declanșeze un efect de domino periculos pe piața de energie electrică a UE. (energynomics)

Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas SRL lansează RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România (Ministerul Energiei)

Nicuşor Dan explică măsurile luate pentru a face economie la energie: Ne-am uitat la iluminat pe parcursul nopţii, după orele de program. În acest moment avem oprită centrala care furniza apa caldă pentru angajaţi (News.ro)

Statele Unite vor majora cantităţile de gaze lichefiate trimise către Uniunea Europeană, pentru a ajuta statele europene să înlocuiască gazele ruseşti şi să treacă această iarnă cu bine, a spus Don Graves, secretar adjunct al Departamentului Comerţului SUA. (Digi24.ro)

RIGC 2022: dezbatere la București privind viitorul securități energetice

Previous article

Electronicele portabile, alimentate cu… bacterii

Next article

You may also like

Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Intern