Cu tot entuziasmul trecerii la motoarele electrice nepoluante, cu toate investițiile promițătoare și ambițiile politicienilor, unul dintre marile obstacole sunt disponibilizările. Ce se întâmplă cu oamenii care își vor pierde locurile de muncă? Reprezentanții mai multor regiuni europene au fost foarte atenți la urmările episodului Ford, când mai-marii gigantului au stârnit două dintre fabricile sale una împotriva celeilalte într-o competiție internă pentru transformarea în producător de vehicule electrice, și au decis să coopereze pentru a proteja oamenii care își pierd serviciul.
Se preconizează că locurile de muncă din industria auto vor scădea pe măsură ce sectorul se îndepărtează de motoarele cu ardere internă, care au evoie de mult mai multe piese decât echivalentele lor electrice. O nouă alianță a regiunilor auto din UE a trecut dincolo de „standardul” percepției celorlalți drept competitori și doresc să colaboreze, învățând unii de la alții despre cum să recalifice lucrătorii, să consolideze dezvoltarea regională și să creeze noi locuri de muncă, eventual și dincolo de sectorul auto. „Trebuie să abordăm această transformare în mod pozitiv. Pozitiv înseamnă și că trebuie să dăm încredere oamenilor. Mulți angajați au teama că ar putea fi lăsați în urmă în această transformare, că nu vor fi luați cu ei. În principiu, nu este cazul, dar riscul există”, a declarat comisarul UE pentru ocuparea forței de muncă, Nicolas Schmit, la prima întâlnire de lucru a Alianței Regiunilor Auto din Leipzig, un grup de 29 de regiuni ale UE care găzduiesc fabrici din sectorul auto.
Practic, este vorba despre o oarecare reechilibrare – cererea de piese pentru motoare cu ardere este în scădere, în timp ce alte părți ale sectorului – în special producția de baterii, precum și construirea și întreținerea infrastructurii de încărcare – vor înregistra o creștere a locurilor de muncă. Problema, arată un raport al think-tank-ului Next Economy Lab’, este că noile locuri de muncă necesită adesea abilități diferite față de cele care dispar și s-ar putea să nu se potrivească din punct de vedere geografic cu disponibilizările din părțile care dispar din industrie.
Nu numai că locurile de muncă viitoare vor fi dispersate diferit între continent, dar ar putea fi și mai puține în total. Aproximativ 600.000 de locuri de muncă legate de motorul cu ardere „vor fi distruse” în tranziția către vehiculele electrice, a avertizat comisarul pentru piața internă Thierry Breton, într-un interviu recent acordat Politico.
Potențialul acestor evoluții de a crea tensiuni pe piața muncii și în relația cu sindicatele a fost recunoscut de reprezentanții guvernelor regionale. „Vă puteți imagina că atunci când există 300 de regiuni în Europa, dintre care 29 au fost reunite în această alianță, interesele sunt și ele diferite, există o anumită concurență”, a punctat Thomas Schmidt, reprezentantul Saxoniei, la o conferință de presă.
Alianța, fondată de Comitetul European al Regiunilor, și-a reînnoit apelul pentru un „mecanism european” care să sprijine tranziția regiunilor auto. Acest mecanism ar contribui la minimizarea nivelurilor șomajului, asigurându-se că lucrătorii sunt echipați cu calificările potrivite pentru a intra în noi domenii. Schmidt a spus că ar trebui alocate mai multe fonduri în următoarea revizuire a bugetului UE, pentru a oferi „sprijin larg pentru industria auto”.
Atunci când au convenit asupra datei de eliminare treptată a mașinilor poluante din 2035, Parlamentul European și statele membre ale UE au cerut Comisiei să elaboreze un raport despre cum să se organizeze o „tranziție justă” în industria auto. Acest lucru ar trebui finalizat până în 2025, menționează Euractiv.
Comments