By Cel mai depopulat loc al planetei este, în același timp, un adevărat hub natural de combustibili fosili, pus în fața unei alegeri dificile: trecerea, alături de restul lumii, la surse regenerabile. Nu este de mirare, în aceste condiții, că în Alaska doar explozia prețurilor la energie pare să schimbe câte ceva din mentalitatea locală. Dar nu complet…
Guvernatorul statului Alaska, Mike Dunleavy, susține că sprijinirea energiei verzi „nu ar trebui să însemne opunerea combustibililor fosili”. În același timp, însă, nu este indiferent la trendul actual; oficialul american a anunțat o potențială nouă sursă de energie regenerabilă, „în mare parte unică pentru această parte a lumii”, după cum a punctat într-un interviu. Mai precis, este vorba despre a doua cea mai puternică mareee de pe Pământ, cea din zona orașului Anchorage. În aceeași zonă, însă, există o bogăție de combustibili fosili, iar guvernatorul nu consideră oportun să rămână neexploatați: „Acel bazin din Cook Inlet este cel mai bogat bazin energetic de pe planetă: eolian de pe uscat, eolian offshore, zăcăminte de cărbune, petrol, gaze, maree, geotermal – totul acolo”, a spus el, remarcând că parcul eolian de pe Insula Fire este ușor vizibil din avioanele care decolează pe Aeroportul Internațional Ted Stevens, din Anchorage.
Problema majoră în jurul oricărui proiect ecologic este capacitatea de stocare a energiei. O companie din Maine și-a exprimat recent interesul pentru construirea unor astfel de generatoare de energie mare în Knik Arm, din Port Mackenzie, și la Nikiski, lângă Homer, potrivit Alaska Public Media. Pe de altă parte, ca să nu aibă un discurs total diferit de al Administrației de la Washington, care infuzează masiv în proiecte de energie verde și are ambiția ca SUA să devină lider global și în acest domeniu, guvernatorul menționează posibilitatea ca „sursele de combustibili fosili să susțină de fapt această cauză”: „Ceea ce oamenii trebuie să știe este că Alaska are acest potențial enorm de energie regenerabilă pe care îl vom valorifica – dar trebuie să putem plăti proiectele de hidro, solar, eolian și stocare. Iar pentru asta este nevoie de petrol și gaze”.
Un alt exemplu este Canada. Al cincilea cel mai mare producător de petrol din lume și cu a treia cea mai mare rezervă de petrol de pe planetă, după Arabia Saudită și Venezuela, țara export masiv în SUA, iar de când Canada și-a stabilit obiective de reducere a emisiilor, exporturile de țiței canadiene au explodat. Dacă în 1990 erau în valoare de aproximativ 5,5 miliarde de dolari, în 2019 acestea erau evaluate la 84,3 miliarde de dolari. Chiar dacă țara produce mai mult petrol și gaze decât oricând, nu există un viitor pe termen lung pentru combustibilii fosili. Asta nu înseamnă că multe nu-și dublează abordarea, ca în cazul Alaska, susținând tranziția la energie verde cu circulația banilor în sectorul combustibililor fosili.
Autoritatea principală de prognoză energetică din lume, Agenția Internațională pentru Energie (AIE), estimează ca piața globală de cărbune să scadă din 2025 până în 2050. În mod similar, se prevede că cererea de petrol va scădea masiv până cel târziu la mijlocul anilor 2030. Doar în dreptul gazului natural povestea este diferită: AIE se așteaptă la o creștere a cererii în următorii cinci ani, deși viitorul acestui combustibil este o întrebare deschisă, în funcție de ce surse de energie devin disponibile în regiunile puternic dependente de gaze pentru electricitate și de nevoile industriale. Dar dacă planeta va avea un viitor cu emisii zero, cererea de gaze naturale ar trebui să scadă brusc după 2025. Scenariile care nu vizează o astfel de ambiție climatică ar putea duce, în schimb, la creșterea utilizării gazelor naturale pentru decenii de acum înainte.
În cazul Canadei, cel mai mare obstacol în calea retragerii treptate a combustibililor fosili îl reprezintă companiile și instituțiile financiare care încă investesc masiv în aceștia. Noile investiții în combustibili fosili, cum ar fi conducta de expansiune Trans Mountain, conducta Coastal GasLink și instalația LNG Canada din B.C., sunt megaproiecte de mai multe miliarde de dolari, concepute pentru a genera profit din operațiunile de nisipuri petroliere și zăcămintele de gaze pe care companiile de combustibili fosili le dețin deja. Aceste proiecte primesc, de asemenea, în mod colectiv, miliarde de dolari din bani publici, notează nationalobserver.com.
O problemă este că recuperarea costului acestor investiții durează decenii, ceea ce înseamnă că factorii de decizie politică trebuie să aleagă între accelerarea unei tranziții energetice și investițiile în combustibili fosili. În prezent, liderii politici încearcă să extindă sursele regenerabile și, în același timp, să maximizeze veniturile din combustibili fosili, spre „disperarea” ecologiștilor, care susțin că: indiferent cât de mult s-ar investi în energie curată, dacă se poluează în continuare atmosfera, nu se rezolvă problema.
Cât despre Alaska, are propriile calcule în materie: petrolul și gazele au fost printre principalele exporturi ale statului timp de zeci de ani, iar rezidenții primesc bani de la guvern în fiecare an, pe baza redevențelor din vânzările de petrol. Pe de altă parte, produsele petroliere sunt, de asemenea, unul dintre cele mai importante importuri ale statului. Când rafinăriile din Alaska nu pot face față cererii locale, trebuie să aducă motorină din alte state.
Comunitățile rurale ale statului cu populație foarte redusă se bazează aproape în întregime pe motorină. Pe de altă parte, ecuația este complicată de costul ridicat al motorinei, unul dintre motivele pentru care locuitorii din Alaska au fost printre primii care au adoptat energia regenerabilă în SUA. Potrivit alaskaconservation.org, statul deține formidabila cantitate de 5,5 trilioane de tone de cărbune, a opta parte din totalul global al acestui minereu, ceea ce îl face o țintă a companiilor miniere.
Comments