By Modelul energetic din era petrolului este „măturat” de urgența măsurilor de adaptare la schimbările climatice. Accelerarea trecerii la surse regenerabile implică, printre altele, și o provocare majoră: un cadru fiscal adecvat și măsuri financiare care se pot dovedi dureroase.
Și la acest capitol schimbările sunt imperative, în ecuație intrând nole tipuri de investiții și cheltuieli specifice într-o lume care până (mai) ieri a funcționat după alte criterii energetice și în care fluxurile financiare au avut alte tipare.
Necesar de 100 miliarde de euro pe an în Europa
Industria europeană a trecerii la energie regenerabilă susține că sunt necesare peste 100 miliarde de euro în investiții – anual – pentru a se realiza tranziția ecologică. „Creșterea vertiginoasă a prețurilor la gaz nu numai că dăunează puterii de cumpărare a gospodăriilor, ci pune și firmele de energie electrică sub o tensiune de lichiditate fără precedent. Dacă aveți o creștere cu un factor de 10 a prețului, atunci dintr-o dată aveți o gamă uriașă de cerințe de lichiditate pentru a vă acoperi garanția”, declară Kristian Ruby, secretarul general al Eurelectric, asociația industriei energetic din UE.
Pe scurt, sectorul energiei electrice se confruntă cu o „furtună perfectă”, prețurile vertiginoase ale gazului atingând serios marjele companiilor energetice europene. Prețurile energiei electrice pe piața angro au crescut cu… 532% între ianuarie 2021 și august 2022, din cauza scăderii livrărilor de gaze, potrivit Barometrului de putere al Eurelectric. „Și asta declanșează o creștere proporțională a nevoii de garanții”, adaugă Ruby. Potrivit gigantului energetic norvegian Equinor, suma necesară pentru acoperirea acestor tranzacții ar ajunge la cel puțin 1,5 trilioane de dolari.
Un alt indicator al amintitei „furtuni” este cantitatea de lichiditate pe piețele forward, care a scăzut cu 40%, a spus Ruby:. „Aceste garanții uriașe sperie investitorii. Nimeni nu are capacitatea de a face față acestor cerințe enorme de garanție”. Așadar, pe de o parte nu este capital pentru garanții, iar pe de altă parte, aceste fluctuații gigantice subminează semnificativ tranziția ecologică a UE, care depinde de electrificarea rapidă a utilizărilor finale, cum ar fi transportul și încălzirea.
Pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare ale UE, investițiile anuale în noua capacitate de generare a energiei curate vor trebui să ajungă la 98 miliarde de euro în perioada 2030-2050, arată Eurelectric. Alte 34-39 miliarde de euro vor fi necesare în noile rețele de distribuție a energiei. Dar criza lichidității a lovit deja unele mari companii europene de electricitate, care au fost împinse în faliment.
În timp ce unele state nordice, cum sunt Finlanda și Suedia, au anunțat planuri de a oferi miliarde de euro în garanții de lichiditate companiilor de energie care cedează sub presiunea creșterii prețurilor la gaze, acest sistem se poate dovedi un carusel periculos: „Acest lucru are ingredientele pentru un fel de Lehman Brothers a industriei energetice”, susține ministrul finlandez al Afacerilor economice, Mika Lintila, referindu-se la prăbușirea băncii de investiții din SUA, care a declanșat criza financiară globală în 2008.
La rândul său, Fortum, o firmă energetică finlandeză care se confruntă ea însăși cu probleme de lichiditate, susține, într-un document de recomandare de politici, că modificările regulamentului UE privind infrastructura pieței europene (EMIR) adoptate în urmă cu zece ani, au o componentă de… ironie: „În timp ce legislația EMIR a fost adoptată în urma prăbușirii Lehman Brothers, cu scopul de a evita orice criză financiară similară, ridicarea restricțiilor prezintă azi riscuri severe pentru tranzacționarea cu instrumente financiare derivate din energie”.
Alte companii europene care au trebuit salvate din cauza problemelor de lichiditate includ Uniper, din Germania, și Wien Energie, din Austria, în timp ce în Marea Britanie, Banca Angliei va pune la dispoziție 40 de miliarde de lire sterline pentru firmele energetice aflate în dificultate.
Regulile UE privind deficitul și datoria publică, depășite
Toate aceste semnale vin după întâlniri de urgență la Bruxelles pe tema energiei și cu puțin timp înainte de momentul în care Comisia Europeană va propune orientări pentru reformarea regulilor UE care reglementează bugetele, deficitele și datoria statelor membre. Recent, FMI și-a publicat recomandările cu privire la această reformă, în timp ce și guvernul din Germania și-a făcut publică poziția. Atât guvernul german, cât și FMI recunosc că această reformă este urgentă.
Regulile actuale sunt atât de inadecvate contextului actual, încât au fost suspendate de mai bine de doi ani. Când această suspendare se încheie, la sfârșitul anului 2023, austeritatea va prevala în multe state membre, deoarece ritmul actual de reducere a datoriilor impus de regulile UE este prea rapid pentru țările foarte îndatorate. Dar „cercul vicios” va fi fost creat: reducerile masive ale cheltuielilor publice ar încetini semnificativ tocmai redresarea, trecerea la energie regenerabilă ar fi afectată direct, împreună cu erodarea drepturilor și adâncirea neîncrederii cetățenilor față de factorii de decizie, așa cum se întâmplă în timpul tuturor crizelor. În paranteză fie spus, toate aceste potențiale efecte s-ar putea rostogoli într-un an electoral pentru Parlamentul European…
Regulile UE privind datoria și deficitul bugetar al statelor membre sunt „oarbe” față de calitatea cheltuielilor publice: dacă statele membre investesc în servicii publice și tranziția energetică sau în industria gazelor fosile și în industria auto nu este relevant pentru normele fiscale actuale ale Uniunii. În cadrul setului de reglementări numit Pactul de Stabilitate și Creștere, singurul aspect relevat este limitarea datoriilor statelor membre la 60% din PIB și a deficitului bugetar la 3% din PIB.
„Normele fiscale ale UE sunt favorabile unui model economic care nu este aliniat cu obiectivele privind clima și mediul și nu stimulează cheltuielile publice necesare. Propunerile FMI fac parte din acest tablou, deoarece solicită o metodologie standard a UE, pe care toate statele membre să o folosească pentru a-și evalua sustenabilitatea datoriei. O astfel de evaluare, despre care credem că ar trebui să ia în considerare riscurile fiscale legate de climă pentru finanțele publice, ar juca un rol crucial în deciziile privind nivelul deficitului bugetar tolerat de statele membre. Regulile sacrosante, dar nefondate, de 60% și 3%, ar rămâne neatinse, dar nu ar mai ghida foarte multe decizii macroeconomice”, punctează Isabelle Brachet, coordonator în cadrul CAN Europe, unul dintre cele mai importante ONG din segmentul mediului înconjurător și schimbărilor climatice.
Practic, prea concentrate pe regulile europene centate pe nivelul datoriilor și deficitului pe termen scurt, guvernele nu au cheltuit suficient pentru acțiunile climatice și serviciile publice ale segmentului, lăsând societățile nepregătite pentru valuri de căldură, inundații și pandemii.
Această întârziere masivă în transformarea economiilor generează acum costuri în creștere pentru bugetul public – pentru stingerea incendiilor de vegetație, compensarea fermierilor pentru secetă sau reconstruirea infrastructurii distruse de inundații. „Dacă vrem să cultivăm alimente și să asigurăm un venit decent fermierilor în zece ani, trebuie să-i sprijinim acum pe fermieri să cultive cu și nu împotriva naturii. Dacă vrem ca albinele să ne polenizeze plantele, acum trebuie să investim în alternative care să înlocuiască pesticidele mortale. Dacă vrem să ne putem plăti facturile de încălzire și răcire, trebuie să investim acum pentru a permite oamenilor cu venituri mici și medii să se orienteze către pompe de căldură, energie eoliană și solară. Dacă dorim ca oamenii să prefere trenurile și transportul public în detrimentul mașinilor și zborurilor, trebuie să le oferim opțiuni atractive și accesibile”, sintetizează Brachet.
Tranziția echitabilă și ecologică necesită investiții publice și private suplimentare uriașe, plus protecție socială și servicii publice solide. În majoritatea statelor membre, deoarece regulile fiscale ale UE constrâng cheltuielile publice, investițiile în tranziția justă la surse de energie regenerabilă nu au avut loc la scară, motiv pentru care dependența de combustibilii fosili rămâne masivă. În acest context, FMI propune un nou fond al UE pentru climă, energie și „pregătire pentru pandemie”. Dar și bugetele naționale ale statelor membre ar trebui să devină mai… ecologice. Pentru ca acest lucru să se întâmple, viitoarele reguli fiscale ale UE trebuie să acorde atenție calității cheltuielilor propuse de statele membre în planurile lor bugetare naționale.
În mișcarea împotriva schimbărilor climatice, reforma regulilor fiscale ale UE este o oportunitate semnificativă de a asigura mai bine sustenabilitatea datoriei, încurajând în același timp cheltuielile publice în tranziția justă și ecologică. Guvernele trebuie să impoziteze bogăția, să oprească „spălarea de bani ecologică” și să pună capăt subvențiilor pentru combustibilii fosili, atrag atenția experții citați de Euractiv.
Costurile neutralității climatice, de la teste de stres la… Banca Angliei
Ce fac statele pentru a nu intra (sau pentru a sparge…) amintitul cerc vicios restrângeri bugetare comunitare – investiții costisitoare în tranziția le energie verde?
În Elveția, o primă prezentare calitativă a posibilelor efecte ale schimbărilor climatice asupra bugetelor publice a fost prezentată în raportul de sustenabilitate fiscală pe termen lung în 2016 (FDF 2016). Raportul din 2020 conține o secțiune ceva mai lungă despre schimbările climatice.
Raportul privind riscurile fiscale elaborat de Oficiul pentru Responsabilitate bugetară (OBR) din Marea Britanie ia în considerare financiară pericolul prezentat de schimbările climei. Documentul este o evaluare a șocurilor și presiunilor care ar putea amenința prognoza pentru finanțele publice pe termen mediu și sustenabilitatea fiscală pe termen lung. Ediția din 2019, de pildă, conține o abordare calitativă detaliată a impactului fiscal pe termen lung al schimbărilor climatice.
După ce a citat dovezi ale schimbărilor climatice (la nivel global și în Marea Britanie), documentul menționează participarea Regatului Unit la Acordul de la Paris și ținta guvernului britanic de a atinge emisiile nete de gaze cu efect de seră zero până în 2050. Doar că, după ce identifică șase riscuri prioritare, raportul nu le și cuantifică. Dar OBR se bazează pe activitatea Băncii Angliei, care oferă un cadru pentru riscurile de stabilitate financiară legate de climă. De pildă, riscul fiscal de la evenimente meteorologice extreme include costurile de deteriorare a infrastructurii și depreciere. În măsura în care fenomenele meteorologice extreme reduc activitatea economică (în loc să o modifice în timp), veniturile din impozite ar fi afectate și factura la asigurările sociale ar crește.
Dacă Guvernul ar alege să suporte unele dintre costurile pentru repararea și reconstrucția proprietății private – sau să cheltuiască mai mult pentru a restaura activele proprii care au fost deteriorate – cheltuielile publice ar putea fi mai mari. Amploarea unor astfel de riscuri ar depinde de natura exactă a evenimentului meteorologic extrem. După rezumarea literaturii privind costurile de adaptare la nivel internațional, raportul notează că „pe lângă implicațiile fiscale ale oricăror efecte ale schimbărilor climatice asupra PIB-ului și asupra bazei de impozitare – deturnarea investițiilor către nevoile de adaptare ar putea afecta investițiile în capitalul productive – adaptarea poate genera și mai multe costuri fiscale directe. Agenția de Mediu a estimat că va trebui cheltuit în medie un miliard de lire sterline pe an pentru inundații și infrastructura de coastă pentru a fi rezistentă la o creștere cu 4°C a temperaturilor globale”, arată documentul. În ansamblu, raportul citează o valoare de 1 trilion de lire sterline pentru costul total – atât public, cât și privat – al îndeplinirii țintei de emisii ale guvernului (comparativ cu un PIB real de 90 trilioane de lire sterline și cu cheltuielile publice totale de 40 trilioane de lire sterline). În cele din urmă, OBR stabilește pași concreți, ca fluxurile de lucru colaborative cu Banca Angliei și în rețeaua OCDE.
La nivel comunitar, Propunerea Comisiei Europene din decembrie 2019 pentru un acord ecologic european include o creștere a ambiției UE în materie de climă în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 – până la 55% – cu scopul de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 în Europa continentală. Comisia Europeană a și publicat Monitorul Sustenabilității Datoriei pe 2019 (în ianuarie 2020), dar se concentrează mai mult pe considerații conceptuale, pe baza literaturii bogate existente. Acesta discută modul în care dimensiunea schimbărilor climatice ar putea fi luată în considerare în cadrul analizei sustenabilității datoriei (DSA) al Comisiei, subliniind în același timp numeroasele provocări conceptuale și practice implicate (numeroase canale de transmisie, limitările instrumentelor de modelare economică existente, lacune de date). De exemplu, potrivit oecd.org, riscurile legate de schimbările climatice ar putea fi integrate în cadrul de analiză a sustenabilității datoriilor Comisiei prin analiza testelor de stres, scenarii de politică alternative și luarea în considerare a unor factori de risc suplimentari de atenuare/agravare. Factori agravanți de luat în considerare cu prioritate în testele de criză și scenariile de politici sunt, potrivit CE, impactul potențial al datoriilor, lipsa rezilienței sectorului financiar la riscurile legate de schimbările climatice, împărțirea riscurilor evenimentelor legate de climă între sectorul privat și public prin instrumente financiare specifice legate de climă, măsuri de reglementare, instrumente de politică financiară și monetară.
Complexitatea tabloului adaptării fiscale a cetățenilor la tranziția la energie verde este evaluată și de Coaliția Miniștrilor de Finanțe pentru Acțiunea Climatică. Un raport al acestui organism politic evidențiază importanța acțiunii – și consecințele potențiale ale inacțiunii – din partea ministerelor de Finanțe. După cum notează financeministersforclimate.org, „dacă ministerele de finanțe nu reușesc să răspundă prompt și eficient oportunităților de a impulsiona acțiunile privind schimbările climatice, riscurile potențiale sunt șocuri economice mai frecvente, deoarece efectele fizice ale schimbărilor climatice și ale tranziției globale la decarbonizare afectează negativ valorile activelor, activitatea economică și locurile de muncă, șocuri bugetare, deoarece eșecul de a evalua și atenua riscurile legate de climă duce la cheltuieli publice mai mari pentru reconstrucția infrastructurii, asistența în caz de dezastre și deprecierea activelor eșuate, împreună cu impact negativ asupra bazei de impozitare, utilizarea ineficientă a resurselor publice, deoarece costurile și beneficiile relative ale politicilor climatice nu sunt evaluate corespunzător, ceea ce face adaptarea și decarbonizarea mai costisitoare decât este necesar, cost crescut al capitalului, deoarece agențiile de rating iau în considerare limitările în pregătirea instituțiilor de guvernanță economică pentru a răspunde la riscurile climatice, costuri tehnologice crescute pentru guverne și sectorul privat, deoarece investițiile moștenite în industriile intensive în carbon devin mai costisitoare pentru operare și modernizare, în timp ce investițiile în tehnologii curate devin mai rentabile”.
Riscurile legate de climă, incluse în practicile guvernamentale de buget și achiziții
Exemplele de reorientare a circuitului banilor în economie pentru realizarea tranziției la energie regenerabilă nu lipsesc și seregăsescîn toată lumea. Statele Unite ale Americii, de pildă, și-au stabilit obiectivul de a reduce emisiile cu efect de seră cu 50-52% față de nivelul din 2005 până în 2030 și de a deveni o economie cu emisii nete zero până cel târziu în 2050. Pentru a îndeplini acest angajament, SUA abordează domeniul ca pe un întreg, componenta fiscală făcând parte din tabloul general: prioritizarea investițiilor publice în inovare, comercializare și implementare a tehnologiilor și infrastructurii de energie curată și luarea de măsuri pentru a se asigura că cheltuielile bugetare nu subvenționează direct combustibilii fosili. Agențiile guvernamentale federale sunt îndemnate să achiziționeze electricitate fără poluare și vehicule curate și să dezvolte planuri pentru a crește rezistența instalațiilor, operațiunilor și misiunilor la impactul schimbărilor climatice. De asemenea, se urmărește integrarea măsurării, dezvăluirii și atenuării riscurilor legate de climă în practicile guvernamentale de buget, achiziții și management financiar. De asemenea, există o inițiativă la nivel guvernamental care urmărește să ofere 40% din beneficiile investițiilor în climă comunităților dezavantajate.
Guvernul filipinez și-a propus o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 75% până în 2030. Ca urmare, transferă investițiile către surse de energie curată și tehnologii verzi și a liberalizat investițiile străine în energia geotermală. Printr-o colaborare interagenții numită „Green Force”, condusă de Departamentul de Finanțe și Banca Centrală a Filipinelor, țara stabilește un ecosistem financiar sustenabil pentru a direcționa investițiile publice și private în proiecte ecologice. Între timp, Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse a emis linii directoare pentru a susține obligațiunile ecologice și de durabilitate. De asemenea, Departamentul de Finanțe își extinde activele pentru Philippine Crop Insurance Corporation, pentru a oferi fermierilor o protecție mai bună împotriva pierderilor de recolte, consolidând în același timp eforturile de reducere a riscurilor.
Modelul GreenREFORM, al Danemarcei, țară care și-a stabilit obiectivul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 70% până în 2030, implică o schimbare majoră a economiei, finanțelor și societății daneze, care a și trecut la acțiune. Institutul Danez de Cercetare pentru Analiză și Modelare Economică (DREAM), împreună cu cercetători și experți universitari, dezvoltă acest nou model macroeconomic, cu scopul este de a crea un ghișeu unic, ușor disponibil, pentru evaluări consecvente ale impactului economic și fiscal al politicilor climatice, analizate în paralel cu obiectivele bugetare și fiscale tradiționale. Proiectul va integra date privind costurile tehnologiei și ale Statistics Denmark într-un model dinamic, de echilibru general. Ministerul danez al Finanțelor a dedicat resurse interne considerabile pentru a dezvolta GreenREFORM. Departamentele guvernamentale și părțile interesate externe calibrează și testează acum acest model, astfel încât să devină un instrument riguros de evaluare a eficacității și impactului propunerilor de politici climatice.
Pentru a pregăti cadrul fiscal pe termen mediu al Columbiei, Ministerul Finanțelor cuantifică în mod obișnuit riscurile fiscale asociate cu pasivele contingente din procedurile judiciare, garanțiile guvernamentale, sectorul public-privat, parteneriate și dezastre naturale (cost estimat de 5% din PIB în 2020). Această analiză stă la baza previziunilor privind veniturile, cheltuielile și dinamica datoriilor, cu scenarii pentru toate tipurile de dezastru. Guvernul Columbiei definește instrumente specifice de atenuare a impactului și surse de finanțare pentru fiecare categorie de datorii derivate. În cazul dezastrelor naturale, de exemplu, guvernul dispune de un fond național pentru dezastre, pentru a acoperi cheltuielile, și operează o schemă de asigurări agricole.
Bugetarea ecologică în Franța se realizează printr-un instrument care estimează veniturile și cheltuielile compatibile cu mediul. Cheltuielile guvernamentale centrale sunt etichetate în funcție de impactul lor – favorabil, neutru sau nefavorabil – asupra a șase obiective climatice și de mediu, ghidate de taxonomia europeană a activităților: atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la schimbările climatice, protecția apei, prevenirea deșeurilor și a riscurilor, prevenirea poluării și conservarea biodiversităţii. Primul raport de buget verde a fost lansat în septembrie 2020, pentru bugetul pe 2021. Acesta a fost elaborat de un grup operativ multidepartamental, format din Direcția Generală a Trezoreriei, Direcția Buget și Direcția Legislație Fiscală a Ministerului Economiei, Finanțelor și Recuperării și Comisariatul General pentru Dezvoltare Durabilă din Ministerul Tranziției Ecologice.
Și Etiopia a pus la punct un sistem de analiză a riscurilor climatice și de dezastre. Încă din 2020, guvernul a emis proclamația Guvernului Federal de Administrare și Management a Proiectelor Publice. Pentru a o pune în aplicare, Comisia Federală Democrată de Planificare și Dezvoltare, în colaborare cu entități federale precum Comisia pentru Mediu, Păduri și Schimbări Climatice și Ministerul Finanțelor, a elaborat linii directoare de gestionare a investițiilor publice, inclusiv un modul despre integrarea schimbărilor climatice și riscul de dezastru în procesele de planificare și decizie financiară.
În lucrarea „Macro-Fiscal Implications of Adaptation to Climate Change”, apărută sub egida FMI, Zamid Aligishiev, Matthieu Bellon și Emanuele Massetti notează că adaptarea reduce daunele provocate de schimbările climatice, dar este costisitoare și nu poate elimina toate riscurile. Guvernele trebuie să decidă asupra unui echilibru acceptabil al riscurilor reziduale și să determine nevoile de investiții de adaptare cântărind costurile, beneficiile și efectele distribuționale. Nevoile de adaptare publică globală pentru 2030 sunt estimate în literatura de specialitate la aproximativ 1/4 la sută din PIB-ul mondial pe an, cu disparități foarte mari între țări și cu incertitudine ridicată. „Analiza noastră arată că în fiecare an, costurile de adaptare depășesc 1% din PIB pentru unele țări în curs de dezvoltare și 10% din PIB pentru unele țări insulare. Multe dintre acestea se confruntă cu nevoi mari de adaptare, în timp ce sunt provocate de spațiu fiscal limitat, capacitate limitată sau ambele, solicitând sprijin suplimentar din partea comunității internaționale”, menționează autorii lucrării.
Pe măsură ce investiția totală în adaptare crește, costurile sunt estimate să crească mai repede decât beneficiile. Nevoile globale de investiții în adaptarea la schimbările climatice pentru țările în curs de dezvoltare variază de la sume mai mici până la 300 miliarde de dolari anual în 2030 și între 50 miliarde și 500 miliarde de dolari anual în 2050. Ca pondere din PIB-ul global mediu anual, nevoile de investiții în 2030 variază de la aproape zero la aproximativ 0,3% din PIB-ul global proiectat pentru 2030, pe an; în 2050, nevoile de investiții estimate de FMI cresc în toate studiile, chiar și după luarea în considerare a creșterii economice globale.
Ca în multe alte dăți și multe alte domenii, circulația banilor, gradul de dezvoltare a unei țări și, nu în ultimul rând, buna guvernare și viziunea politicilor vor determina gradul în care tranziția la energia regenerabilă va fi pentru națiuni o povară pe care o vor duce și generațiile următoare sau o trecere cu beneficii rapide și tangibile.
Comments